Am călătorit cu o mașină condusă de… muzică

Niciodată n-am iubit diminețile. Pe traseul pat-bucătărie gândurile mi se încaieră în țarc ca-ntr-o luptă de rottweileri. Așa se face că, deși până la aparatul de cafea îmi caut cu disperare frecvența adecvată, capu-mi rămâne doar un radio care bâjbâie, fâșâie și în niciun caz nu prinde posturile creștine.

Bineînțeles, o dimineață ca azi, vineri 13, cu o vreme pâcloasă și un frig de-mi înghețau toate înjurăturile în aer pentru autobuzul care a plecat prea repede, pentru semaforul blocat pe roșu, pentru guvern și pentru toți vecinii vecinilor mei, nu avea cum să facă excepție. Și totuși…

– Bună dimineața, este liber?

– Da, sigur, poftiți. Unde mergem?”

Și m-am așezat cu gândul că mai am timp până la birou să-mi mai hrănesc o tură “animalele sălbatice”.

– Vă place muzica?

Brusc animalele mele sălbatice au început să dea din codiță și să scheaune prietenos:

– Da, foarte mult.

Și mă trezesc că mi se întinde un playlist-meniu.

– Vă rog atunci să vă alegeți ce doriți să ascultați.

Simțeam nevoia să mă frec la ochi, eram într-un taxi, iar între degete țineam o bucată de carton pe care erau scrise de mână, cu pixul, vreo 30 de tipuri de  melodii, clasificate după țara de proveniență și genul muzical. Am găsit de la Richard Clayderman, muzică indiană, country, până la muzică de păhărel.

– O piesă rusească să fie!

– Numărul, numărul!

Am ales  138, piesă deloc rea, ceva tradițional.

Odată cu ea, DJ-ul taximetrist a început să îmi povestească cum reacționează doamnele prea vorbărețe când li se pune o piesă care să le ungă sufletul, cum un bătrânel și-a reîntâlnit în acest taxi melodia pe care a dansat la propria-i nuntă, când era flăcău, acum zeci de ani și multe dintre reacțiile simpatice care îi ridică și lui, și clienților moralul. Până la urmă, și muzica e un schimbător de viteză.

Nu de foarte multe ori îmi doresc să ajungă taxiul mai greu acolo unde vreau să ajung, mai ales că de cele mai multe ori ceasul interior după care mă ghidez e cu cel puțin un sfert de oră în urmă. Dar ascultând muzica și poveștile născute din cutiuța asta muzicală pe roți nu mai știam exact chiar unde și când vreau să ajung. Fapt pentru care și eu, și domnul de la volan, am ratat cu câteva străduțe destinația inițială.

Mi-a lăsat cartea lui de vizită nu înainte să îmi arunce o privire scurtă, ștrengărească. Un domn la 50-60 de ani, bărbierit ca un tenor și la sacou – Ionel OPTIMISTU: „Te duc la destinație în siguranță și cu voie bună”.

Uite, mi-am zis, cum o idee genială de marketing se naște sincer, din atenția la omul din interiorul clientului tău, și nu invers.

Îmi și imaginam o a doua călătorie cu domnul Optimistu: Luați-o pe Bach, virăm dup’ aia la dreapta pe muzică indiană și oprim pe muzică clasică, după colț.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s