Vara asta n-ai bani de Hawaii? Hai, wai, să-ți arăt ce poți face

Nu știu cum stai tu cu ciorapii, dar la mine când e vorba să strâng bani în vreunul din ei, i se subțiază firele mai rău ca dresurile tipelor adepte ale stilului vestimentar goth. Așa că, în fiecare vară, când îmi iau la scuturat pușculița și salteaua pentru concediu, nu se întrezărește niciun clincănit de monedă în plus în tot norul ăla de praf și pulbere.

Nici mai tristă, nici mai nefericită, îmi iau prietenii, ațele de la cort și hamac, le fac lasou și încerc să cuprind cu ele cât mai multe peisaje care, slavă Domnului, încă nu costă nimic.

Prima destinație mai serioasă din vara asta a fost Rimetea cu împrejurimile ei – un weekend în care m-am simțit ca o musculiță de vin desfătându-se într-o fructieră uriașă.

gabi rosca

(sursă foto: Gabi Roșca)

Rimetea e la vreo 60 de kilometri de Cluj, în Alba, dar n-ai zice de acolo că stresul te pândește la mai puțin de două ore de mers cu mașina. Din câte mi-am dat seama, după fluxul de langoșe circulate prin centru, comuna e mai tot timpul un cuib plin de turiști. Motocicliști, parapantiști, motocicliști-parapantiști, de-alde noi și așa mai departe.

parapanta

E un paradox, de fapt, pentru că dacă te încumeți să îți miști fundul și plasele de la bila mai sus cu vreo 500 de metri, te trezești stăpân pe pajiști, la marginea pădurii. De asta mă și așteptam să fim treziți de urși, lupi, vulpi, orice fioroase… mai puțin de vacile sătenilor care, în prima dimineață, mai că nu ne-au cazat adulmecându-ne în stomacul lor cu 4 camere. Cum am dormit excelent în noaptea aia, tălăngile lor mi-au părut un concert nemaipomenit de hang, o alarmă matinală pe care aș fi luat-o cu drag în Cluj.

Noi am stat vizavi de Piatra Secuiului și de acolo am putut să o rostogolim vizual aproape pe toate părțile. De la distanță – o șopârlă uriașă încremenită la picioarele căreia s-a format, cu răbdare și rotund, comuna cu cele câteva case, majoritatea doamne cochete, unele pe picioare elegante încă din secolul al VXII-lea.

Cum Rimetea a fost “unul dintre principalele centre de prelucrare a fierului din Transilvania”, ne-am permis și noi puțină civilizație în vârf de deal și am făcut un foc – ultima lumină culcată la pământ din zonă în cele două nopți petrecute acolo. Deși stingerea comunei am observat că se dădea în jurul orei 12 noaptea, ceasul bisericii unitariene nu se simțea să se oprească și să-și bată clopotele la intervale iregulate de timp. Dar cine știe, în anii 1600-1700, când a fost construit turnul erau alte vremuri, alte timpuri, alte intervale, alte urechi și nu atâția critici…

foc

Aveam o priveliște destul de largă asupra comunei și împrejurimilor, dar nu îți imagina cumva că mai sus de noi nu era nimic. Așa că am pornit cu ambiția să ne agățăm hamacii pe cei mai sus-puși copaci din zonă. Unii au steaguri după ei când escaladează vârfuri, noi, în ultima vreme, avem hamacurile și… berea lui Marius. Așa m-am bălăngănit la, să fie, 700 de metri înălțime?

Te provoc să-ți imaginezi cum mă legănam între umbra copacilor și valea verde de sub mine, simțind cum inspir și expir odată cu natura. Talpa tenișilor mei nu reușea să atingă norii, dar ei reușeau să mă atingă cumva pe mine. Pe lângă noi, pe lângă nori, se lansau parapantiștii ca păsări uriașe care plăteau gravitației un drum de câțiva kilometri până sus și care, impresionată și indulgentă, se prefăcea că nu-i observă o vreme, după care își făcea datoria condamnându-i să aterizeze.

hamac

După câteva ore de vegheat păsări umane și păsări sălbatice, am fost convinși de câțiva nori mai plângăcioși să ne strângem aripile hamacurilor și să coborâm supuși spre corturi, să adunăm lemne de foc și să numărăm oile și stelele pentru a adormi localnicii. Cei care n-au adormit din prima, au adormit cu siguranță dup’aia auzind din depărtare ecoul poveștilor unor orășeni plictisitori care s-ar bucura să fie într-o zi ciobanii sau văcarii satului.

Dacă te bate gândul să bați un drum până acolo, la 3 kilometri de Rimetea, la vest de satul Colțești, ai să mai găsești și Cetatea Trascăului, și masive calcaroase a căror priveliște chiar face bine la trup-sufletul încărcat de poluare. Se zice că Rimetea e singurul loc din România în care soarele răsare de două ori. Iar noi, cei care am fost acolo, îl înțelegem. La doar câteva săptămâni după ce trecuserăm prin zonă, ne-am promis că ne vom întoarce curând, și uite  că am răsărit, nu după mult timp, și noi a doua oară…

rimetea

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s