Bucovina, o zonă rafinată. Dublu rafinată

M-am întors ieri din Bucovina după un scurt concediu, dar încă îmi simt capul, cum s-ar zice pe acolo, ca o barabulă crudă, scoasă prea repede din foc. Am plecat greu și am rămas în cântecele haiducești, undeva între refren și ecou. Iar pământul bucovinean, pus de Dumnezeu pe bigudiuri împădurite până la cer, crud și cu miros dulce de iarbă uscată, mi-a rămas pe buricul degetelor.

Cu siguranță, Bucovina nu e o zonă pe care să o părăsești atât de ușor. Celor care s-au născut, au crescut sau au renăscut aici nu le pot amputa cordonul ombilical nici măcar doctorii necorupți  din Italia, Spania sau Germania. Se întorc sau tot timpul își doresc să se întoarcă. Iar când se întorc, în concediu, din țările calde, aduc mereu cu ei câte o crenguță sau un bolovan pe care să le pună la piatra de temelie, alături de casa părintească. Ca o promisiune de întoarcere permanentă.

IMG_5296

Foto: Cipri Ștefancu

 Bucovina bate filmul

Dacă nu ai fost încă în zonă și vrei să intri puțin în atmosferă, îți recomand filmele lui Kusturica. Da, aici se bea mult și se trăiește până la absurd, fie că e vorba de durerea mistuitoare a nostalgiei, fie că e vorba de fericirea trăirii clipei. Un alcool dublu rafinat.

Deși casele par să se împuțineze pe an ce trece, crâșmele rămân pline, cu cai și căruțe la intrare, în veșnica așteptare a stăpânilor. Aceste faitoane nu prea mai au loc pe drumuri, căci în locul lor trec mașini străine sau camioane încărcate de lemne, cu o destinație mai puțin cunoscută- exploatarea.

Viața nu a fost niciodată ușoară aici. Țin minte cum, în vacanțele de vară, cu bunicul, verișorii mei și un cal ager, mergeam pe furiș în pădure să adunăm resturi de lemne pentru foc. Resturi de la ospățul celor cu drujbe. Cele mai bune ciorbe aici le-am mâncat, adunate direct din grădină, cu exemplare de legume în ediție limitată pentru că la munte roșiile se coc la foc mocnit. Smântâna și untul se fac mai întâi pe pajiște, după zile la rând când vaca își cazează cu grijă iarba în cele patru camere ale stomacului. Rufele nu se spălau la mașina automată, ci la mână, petic cu petic, după care se uscau automat… la soare sau la sobă.

Cu timpul lucrurile s-au mai schimbat, dar prețul pare unul enorm. Acum majoritatea căruțelor sunt mașini cu număr de italia. În portbagaj au lunile întregi în care proprietarii au stat departe de copiii și de bătrânii lor.

Cauți un loc de vacanță?

Nu se schimbă doar în rău însă, iar asta e de bine. Anul ăsta, de exemplu, am făcut cunoștință și cu pensiunile din zonă- case cochete de cazare ridicate de localnici primitori, glumeți, muncitori și inspirați. Imaginează-ți că după ce petreci o zi în aer curat și peisaje de tablou, te așteaptă un somn la fel de bun ca ciorba cu smântână de aici.

IMG_5301

Foto: Cipri Ștefancu

Chiar dacă, să zicem, nu ești o persoană religioasă, dar te interesează istoria, arhitectura sau credințele bucovinene, nu uita că în zonă găsești un nucleu de mănăstiri nu la foarte mare distanță una de alta. Iar porțile sunt  deschise.

Aș recomanda oricând un concediu în Bucovina tuturor celor care se simt stresați, presați, săturați și așa mai departe.  Zona asta are o putere enormă să lipească un plasture acolo care să vindece- fie prin aerul tare (curat), fie prin accentul ăla șod și simpatic al moldovenilor, prin umorul și pofta lor de trăire, prin peisajele pentru care nu am și nici nu am să-mi caut cuvinte, prin experiențele comico-absurde care-ți vor reaminti că viața are farmec dincolo de prejudecățile cu care ne-am învățat să trăim, prea trezi  într-o societate distilată.

IMG_5437

IMG_5432

Reclame

2 gânduri despre &8222;Bucovina, o zonă rafinată. Dublu rafinată&8221;

  1. Eu m-am mutat de vreo 20 de ani…mai la vale de Bucovina, deoarece pi acolo nu se făceau decât cucuruz şi barabuli…Locuri de „vacanţă” minunate sunt o mulţime in ţară…Am preferat să mă mut într-o zonă de vacanţă decât s-o vizitez din an in paşte, fapt pentru care îndemn cu fervoare pi tăţi…HAIDE LA ŢARĂ …! Realitatea întrece imaginaţia…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s