Vă invit la un dans în afara timpului

Zeci de perechi de cizme vechi, spânzurate de cerdac în așteptarea muzicii, își mișcă nerăbdător tălpile, odată cu bătaia aritmică a vântului. Le ard călcâiele. Dorul pentru taraf, orele târzii înmuiate nebunește, una după alta, în inghițituri de palincă și tinerețea care nu lasă praful să se odihnească o secundă pe podea.

Cizmele de dans colecționate de Holland Mihaly, olandezul care a ajuns acasă aici, în Sic, o comună la 60 de kilometri de Cluj-Napoca, au pe talpă poveștile sătenilor de acum zeci de ani. Drumurile, emoțiile, încrederea și stângăcia unor oameni care au trăit în alte vremuri, într-un timp în care soarele și cerul erau singurele surse de informație.

muzeu0

Zeci de ani de dans, muzică și tradiție, îngrămădite ca-ntr-o ladă de zestre într-unul dintre cele mai vii muzee pe care le-am văzut vreodată. Un muzeu care dansează, condus de Michel, cel care l-a ridicat, urmărind partitura tradițiilor și a propriului destin.

În contrast cu vila de alături, nouă, uriașă și goală, construită cu bani din alte țări, casa muzeală a dansului și-a păstrat modestia și veșmântul de altădată, reconstruită din amintirile localnicilor și din obiecte pe care acum le găsești doar în gropile de gunoi dacă sapi ani buni după ele. Plină de viețile de mai de mult ale oamenilor care s-au refugiat aici pentru a-și continua dansul în sala special amenajată cu băncuțe și scenă pentru muzicienii satului.

Cuvintele lui Michel, ghidul plin de fler care știe să-și teleporteze vizitatorii în intimitatea localnicilor de acum sute de ani, te iau într-un dans istoric și n-ai cum să li te opui, fie că ești sau nu curios, devii, amețit plăcut în poveștile piruetă.

Obiectele din jurul tău sunt încărcate de amprente și simboluri, de răbdarea cu care au fost țesute, cioplite sau developate. Îl recunoști. E un timp la care n-ai avut acces, pe care îl regreți cu nostalgie, care ți-a scăpat printre degetele vitezei. E timpul dintre taste, dintre apăsările de butoane, dintre secundele care astăzi se mișcă automat pentru a înregistra clipa și pe care totuși o ratează.

muzeu1Din sala de dans care ne-a fost prezentată cu eleganță mi-au rămas în suflet contrabasurile uriașe cu corzi roase de degete aprige, dornice să aprindă această mantră a mișcării –dansul tradițional. Mi-au mai rămas în minte și farfuriile din ceramică, cu diverse ipostaze pictate. Vă dați seama că altădată oamenii mâncau din trăiri? Într-o viață pe care și-o creau cu propriile mâini, într-o filozofie care nu dădea socoteală nimănui, decât soarelui și pământului din care mușcau, naiv, zilnic.

Tot cu propriile mâini, Michel a pus pe picioare în Sic, încet, încet, acest muzeu. După cum singur recunoaște, viața lui a fost “a fairly tale” și cred că nu are cum să fie altfel când reușești să descoperi în tine motivul pentru care te-ai născut. Universul îți dă un cal magic pe care să-ți continui povestea. Singura condiție – să nu-ți pese de ce cred ceilalți, altfel povestea se distruge, vraja dispare.

Iar lui Michel nici că i-a păsat. Acum câțiva ani a aflat că va fi rasă cu buldozerul casa, în care și-a cunoscut nevasta și în care au dansat împreună prima dată, pentru a se instala în locul ei o vilă. După câteva nopți albe a decis să o cumpere, n-a reușit, dar nu a renunțat. Singura opțiune rămasă a fost cea de a o cumpăra pentru a o reloca. Și asta a și făcut. A mutat-o bucată cu bucată, trecând nepăsător de zeci de ori prin fața geamurilor vecinilor săi, de unde pândeau tot felul de păreri, ba c-o fereastră, ba c-o ușă veche.  Astăzi căsuța cu dansul e bine-mersi vizavi de muzeul și locuința lor.

Iar alături de aceasta, dacă v-am făcut curioși, există și o casă pentru oaspeți, utilată cu mobilier vechi și obiecte de acum 100 de ani, unde puteți poposi în trecut. O noapte aici vă costă 40 de euro, include un peisaj fantastic și o liniște adâncă.

Dacă preferați să vă întoarceți mai repede în prezent, merită să vizitați măcar muzeul. Nu vă costă nimic. Există o cutie de donații și puteți contribui la întreținerea poveștii de 1000 de ani a localității Sic, dar doar dacă vreți.

Eu și prietenii mei ne-am propus să ne reîntoarcem la muzeu pentru o seară dansantă, la mijlocul lunii mai, când ni s-a promis instrumente live animate de muzicienii satului, palincă și voie bună.

Vă invit și pe voi să ne zbânțuim alături de sătenii din Sic pe muzica lor tradițională. Să dansăm în prezent așa cum am fi făcut-o în trecut – fără să ne gândim prea mult la viitor.

muzeu3

Foto: Cipri Ștefancu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s