Să cheme cineva salvarea și pentru sistemul medical din România

E dumincă seara la Urgențe, dar zilele săptămânii nu mai au sens aici când zilele altora sunt numărate. În sala de așteptare, în câțiva metri pătrați, ești înghesuit împreună cu moartea. Stă lângă tine, pe scaun, îi ajută pe medici să ducă o targă, primește pacienții și-i notează pe carnețel. La Urgențe e mai multă moarte decât personal medical. Iar moartea se împacă bine cu timpul. Lucrează tot timpul în favoarea ei.

Medicii care ies din tură își urează „noapte bună”, dar „bună” sună altfel și nu îmbie deloc la somn. Sunt două rânduri de scaune de așteptare. Am fost puși să luăm loc și nu știe nimeni ce urmează să se întâmple. În fața mea e ghișeul pe care scrie sec Triere. Acolo e o doamnă care se uită la oameni și îi cheamă la ea. Doamna discută în fiecare zi cu moartea și poate să împartă numere de ordine invizibile în funcție de liniuțele de viață pe care le ai la tine.

Prin fața mea, cât am așteptat, au trecut medici, asistenți, pacienți, perfuzii, oameni răniți care locuiesc pe stradă  și cărucioare aduse cu ambulanța. Pe același culoar, din partea stângă se auzeau explicațiile calme ale unui medic despre hernie, date unei familii îngrijorate care își adusese bolnavul cu priviri pline de speranță. Prin față au intrat tărgile cu oameni aduse de ambulanță. Respirau greu. De la dușuri, un om cu acasă doar pe buletin, rănit pe față și cu sânge închegat.

Nu știu dacă am mai văzut o pardoseală mai tristă decât aici. În ea se înfig zilnic, la un loc, papucii medicilor care umblă dintr-o parte în alta și suferința oamenilor care așteaptă cuminte într-un singur loc.

Tot în partea stângă, mai în spate de locul unde fusese adusă pe tavă hernia, se văd două paturi și o perdea. Un domn în vârstă stă întins acolo singur. Un asistent a trecut pe la el în haine de medic, după care a plecat acasă în haine de om pentru că i se terminase tura. Bătrânul de lângă mine așteaptă și el de două ore vești despre bătrâna lui. Așteaptă calm și țapăn fără să nu spună nimic. Nu aude bine, mă întreabă cât e ceasul. Mi-a zâmbit larg și în semn de mulțumire și-a arătat ochii buni. A fost chemat să-și vadă bătrâna. Și-a ridicat plasele de jos și s-a îndreptat spre salon târându-și pașii cu toată forța. Mi-au dat lacrimile atunci. Bătrânul nu-și putea ridica prea mult picioarele, dar se vedea cum sufletul lui încărcat de grijă o luase înaintea corpului pe care-l târa cu ultimele puteri.

“Vai, doamna Katia, chiar ne întrebam ce s-a întâmplat de nu ați mai trecut pe la noi!”, răsună vocea medicului de gardă urmată de râsetele personalului. La Urgențe apăruse una dintre bătrânele de-ale casei. Puțin agitată, dar încântată că i se acordă atenție și o pastilă, abia a reușit să rămână pe scaunul de așteptare. Vorbea tare despre soțul plecat în Sighișoara și se grăbea. Era stresată de ora târzie. Personalul spitalului de urgențe făcea miștouri inofensive. Într-un colț, timpul și moartea făceau și ei miștouri și pariuri.

Am intrat ultima să mi se facă fișa când doamna de la ghișeu cu biletele invizibile mi-a întâlnit privirea întrebătoare. Cum nu aveam nimic grav, stătusem de vorbă cu timpul vreo două ore și începusem să mă încadrez în peisaj. Am fost condusă la chirurgie să mi se facă anti-tetanusul și am fost tratată cu răbdare și grijă. Pentru că am fost cuminte, am primit și un bandaj uriaș care să nu-mi murdărească dresurile. Am dat să ies din clinică, dar m-am blocat într-o ușă căreia i se stricase sistemul.

meidici

În 2015 se vorbea despre o hemoragie de medici și cadre medicale. Plecaseră peste 14.000 peste hotare. La mijlocul anului trecut, 83% dintre medicii tineri se gândeau serios să consulte într-o altă limbă. Mă întreb dacă se gândește cineva să panseze această rană și ce vaccin anti-tetanus trebuie să îți faci ca să reziști ca medic în România. În orele petrecute la Urgență nu m-am uitat doar la oameni, m-am uitat la condițiile în care își fac oamenii ăștia meseria și am avut tot timpul impresia că sunt nevoiți să se organizeze cu ce au și să își păstreze umorul negru ca să reziste.

Printre cauzele exodului de medici, reprezentanții medicilor din România enumerau și frica de malpraxis în condițiile în care „medicii sunt nevoiți să improvizeze de la o zi la alta”.  Salariile mici și frustrăile create de sistem sunt și ele printre cauzele care îi determină pe medicii din România să se urce în ambulanțe și să-și găsească salvarea prin alte părți.

Când te gândești câți bani din salariul tău se duc către sistemul medical și ajungi la Urgențe începi să te întrebi serios în ce s-a investit și prin ce mijloace reușesc medicii să mituiască moartea în fiecare zi. Te mai întrebi și dacă lor le ia cineva pulsul și ce ai putea face să-i ajuți la rândul tău.  Sistemul medical din România are nevoie de un anti-tetanus mai mult decât aveam eu nevoie și tare mi-e că deși i-ar trebui administrat de urgență, îl tot așteaptă de ani de zile în fața unui ghișeu de Triaj corupt și gol.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s