Despre drumurile și podurile noastre. În alt sens

copacAnul trecut a trecut prin mine ca un blender. Nu mă plâng, știu cazuri incomparabil mai zgâlțâite. Atunci când schimbi peisajele din jurul tău cu un ritm care te depășește începe o călătorie dureroasă în interior. Te simți ca un ceas stricat, dezmembrat, cu toate piesele de-a valma, în timp ce-ți ticăie în ureche ceasul perfect al timpului care nu așteaptă niciodată să-ți pui tu la punct mecanismul ca să bateți în același ritm.

Și atunci când prin tine trece haosul și nu te mai recunoști, ești obligat să-ți cauți motorașul, sperând că ascultându-l vei reuși să te refaci, piesă cu piesă, în tu-omul în care să-ți găsești liniștea și împlinirea.

Dar nu îl cauți doar în interiorul tău, ci și în oamenii pe care îi întâlnești și cu care, de multe ori, nu ai nimic sau aproape nimic în comun. Fie că îi găsești la alimentară, într-un bar sau la coadă la brânzeturi. Așa s-a născut în mine anul trecut senzația pe care ți-o lasă și animația Waking Life. Că întâlnești locuri și oameni care, dacă îi asculți cu inima ciulită, te vor face să îți răspunzi la anumite întrebări. Oameni pe care de multe ori nu ai să îi mai vezi niciodată, dar cu care ai făcut schimb de oxigen.

Doamna Sara dintr-un oraș mărunt al Moldovei, unul dintre ei. O femeie micuță și bărbătoasă care acum, la 14 ani după ce și-a învins alcoolismul în care căzuse după divorț, are de acceptat și de învins cancerul copilului ei. Am stat lângă ea 11 ore în drumul spre casă, pasagere într-o mașină care parcă fusese rezervată pentru noi ca să stăm de vorbă. O călătorie concentrată, fără ceas. O doamnă puternică, pregătită pentru orice. Pentru absolut orice. Iar asta o confirmau ochii acoperiți din când în când de lacrimi, dizolvate mai apoi în privirea hotărâtă, șterse în final de zâmbetul privirii, de parcă nu ar fi fost acolo niciodată.

Doamna Sara a stat două săptămâni în Cluj și s-a împrietenit cu toate vânzătoarele de covrigi și carne din jurul blocului în care și-a îngrijit copilului. Pentru că așa este ea. Nu se lasă răpusă de suferință, ci dăruiește în jurul ei. Bucăți de forță luminoasă.

V-am spus toate de mai sus pentru că urmează ca împreună cu doi prieteni foarte faini să lansăm un proiect. Un proiect editorial care va cuprinde, printre altele, și locuri, și oameni din care ne luăm frânturi despre noi sau despre viață pentru a ne duce cu bine mai departe. Și pe care vă invităm să îl, să le și să îi cunoașteți în scurt timp. 🙂

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s