Ghid util de Sărbători – Ce să faci anul ăsta când o să fii întrebat din nou când te măriți/ însori

rude

Well, vremea vine, vremea trece, se face tot mai rece și vin ele, sărbătorile. Și când vin sărbătorile și le petreci în familie, cu rudele, se pune ca de obicei totul pe masă. Totul.

Mai ales în Moldova, la noi – sarmale, cea mai bună ciorbă ever, etc. cu usturoi și ceapă, etc. cu mămăligă etc. Toate bunătățile. Și, la final, ce mai lipsește de la masă ca să-ți stea toate în gât? Bineînțeles, nelipsita specialitate regională și națională. E trecută acolo, micuță, scrisă de mână și o găsești pe ultima pagină lângă păhărelul de vin care sperai să-ți pice tihnit.

De obicei întrebarea asta îți cade așa cam cum îți pică aspiratorul peste degetele de la picioare -știu cum e că am pățit-o recent. Recent zic de aspiratorul peste degete că întrebarea asta o tot aud de mai mulți ani decât degetele de la piciorul rănit.

Mno, și când vezi oameni dragi, care-ți vor binele, făcând ochii mari și deschizându-și toate simțurile așteptând să le zici ceva, iar tu ai venit cu sacul gol… Ce faci? Cumperi ceva rapid din benzinăria de pe drum? N-ai cum, nu-ți fac ăștia plinul și la măritiș.

Așa că te simți strâns cu ușa și le zici cumva îmbârligat adevărul sau bagi una spontană: „Nu a putut să vină anul ăsta. E prins cu jobul lui de super patron bogat și ocupat. În plus, nu avea cine să rămână cu pisicile acasă.”. În spatele mesei, ștergând o farfurie parcă pregătită special pentru cel ce nu a mai apărut, o rudă empatică oftând: „S-a sacrificat săracul băiat…”.

Știți probabil cum se desfășoară treburile ăstea. Ei întreabă, tu nu știi ce să răspunzi sau ce poză să scoți din buzunare că ți-au rămas doar ălea cu mâțe și cu standurile pentru expoziții pe care le-ai comandat la birou.

Așa că, cu gândul la toți care așteaptă sărbătorile și nu prea, am scris mai jos câțiva pași care să vă ajute să vă fofilați în momentele grele de genul ăsta:

  • Respiră adânc și numără până la 10. Sau până la 100. Sau până la 1000. Dacă rudele sunt mai în vârstă, ai speranțe că vor adormi până îți recuperezi tu oxigenul
  • Pune-ți prietenii să te sune când ești la masă. Răspunde-le, dă-ți ochii peste cap și prefă-te că ai primit un telefon de la job foarte urgent. În noaptea de Crăciun?! Păi, da, normal, odată cu Domnul se mai nasc și șefi fără niciun dumnezeu.
  • Prefă-te că ți-a rămas în gât sarmaua. Dacă întrebarea îți este adresată atunci când mănânci borș, mușcă brusc din ardeiul iute de două ori.
  • Pregătește-ți înainte de masă o veste bombă ca să o scoți la înaintare atunci când vine întrebarea. Ai grijă ca fraza să fie cât mai puternică. Gen: Sunt însărcinată. Sau: Știați că verișorul X se droghează? Sau: Ați auzit că a murit Iliescu?

Dacă totuși nu ești genul care să apeleze la artificii înainte de revelion, mai ai o variantă. Aia sinceră. Adică să le explici că ești foarte bine așa cum ești și să îi faci să înțeleagă că foarte bine-ul tău nu coincide cu foarte bine-ul lor. Dacă te iubesc vor înțelege asta și nu te vor mai sufoca să te încadrezi într-un șablon care s-a întâmplat să nu ți se potrivească.

Rudele mele (în majoritate) au înțeles asta. Cele care nu au înțeles vor înțelege la un moment dat, iar celor care nu vor înțelege, dar au plicul pregătit deja pentru nunta ta, le poți propune să ți-l dea în avans pentru că ți-ai propus să pleci în luna de miere cu jumătatea ta… de măr. Pe care să o haleşti într-un loc exotic. 🙂

Reclame

4 gânduri despre &8222;Ghid util de Sărbători – Ce să faci anul ăsta când o să fii întrebat din nou când te măriți/ însori&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s