Locul în care poți citi, la cafea, toată presa din România

Ați auzit de Jimbolia? Nu, nu este un stat african și nici o marcă de jeleuri, cum probabil ați fi tentați să credeți. 🙂 Jimbolia este un orășel din județul Timiș, cu puțin peste 10.000 de locuitori, care te transformă într-un turist de tip japonez – nu mai lași aparatul foto din mână. Aici, la capătul lumii românești (granița cu Serbia), câțiva oameni au realizat că pentru a supraviețui frumos, e nevoie să aibă grijă de tot ce le-a lăsat istoria. Să își iubească trecutul și să îl afișeze mândri în vitrină, prin muzee îngrijite și promovate de oameni conștienți de valoarea cheilor pe care le au în buzunar.

Drumul  – legănarea unei supe fierte

Jimbolia se află la 44 de km față de Timișoara. Am ajuns cu un personal, privat. N-am luat-o personal, dar pe toată durata călătoriei, cam o oră în timp real, o viață în timp psihologic, ne-am simțit ca într-o farfurie cu supă fiartă, de 40 de grade, plimbată de la o masă la alta de o chelnăriță împiedicată, gata oricând să o răstoarne. Năzdrăvanul tren, vechi de zeci de ani, sărea pe șine ca un tinerel, de pe un picior pe altul. Cum-necum, am ajuns. Speram din suflet să merite călătoria.

Și a meritat, dar vă recomand să nu faceți ca noi când veți merge spre Jimbolia, ci să mergeți cu mașina sau să scrieți înainte la Drepturile Omului și să așteptați până când noii patroni ai vechilor căi ferate or să realizeze că nu transportă cartofi, ci oameni.

Muzeul Pompierilor „Florian” – obiecte valoroase salvate din flăcările timpului

Am fost așteptați în gara cochetă de Cristina – ghidul nostru simpatic care ne-a atenționat de la început că nu avem nevoie decât de voie bună pentru a vizita muzeele din Jimbolia, intrarea fiind liberă.

Primul pe listă a fost Muzeul Pompierilor. Întâmpinați de la intrare de mascota muzeului, un roboțel artistic construit din piese pompieristice și o mască de fum, ne-am dat seama din prima că aici e un loc al eroilor prietenoși. Divizia de pompieri voluntari încă mai luptă cu focul, se întoarce în cazemata îngrijită, după care, disciplinată, își spală echipamentul și mașina de intervenție. Totul arată lună. E genul de curățenie care emană din sufletul oamenilor, așa cum l-am cunoscut și pe șoferul mașinii de intervenție care ne-a prezentat entuziast fiecare obiect al muzeului.

Aveți ce vedea aici, credeți-mă – turnul pompierilor, o expoziție inedită de vehicule care au luptat cu focul de-a lungul istoriei, stema pompierilor din Jimbolia țesută din mii de împunsături de ac, o colecție de căști de pompier și multe alte obiecte și sentimente salvate de pompieri din flăcările timpului.

Casa memorială Dr. Karl Diel – o disecție a medicinei din secolele XIX-XX

Am intrat cu inima cam strânsă în casa memorială a doctorului Karl. Imaginația ți-o ia puțin razna când te gândești ce ai putea găsi în casa unui medic din anii 1900. Cu ce se opera atunci? Cum se anestezia? De peste timp, domnul Karl ne-a primit bine la el. Ne-a prezentat familia, seringile uriașe, pensetele, sticloaiele unde ținea medicamentele, bisturiele, tablourile cu scheleți (defect profesional – gusturile artistice vizavi de artă nu se discută) și câte și mai câte. Se zice că doctorul Karl Diel era cam încruntat și ursuz. Îl scuză faptul că a pus pe picioare la începutul secolului XX un spital în toate regula unde au fost realizate cu succes 50.000 de intervenții chirurgicale.

Vizitați Casa doctorului Karl și vă veți face o idee asupra medicinei din anii 1900-1930. Pasionații cu sânge rece vor aprecia așa cum se cuvine și expoziția truselor medicale.

Muzeul Presei Sever Bocu – singurul muzeu al presei din România

Îmi imaginam muzeul cu 2 camere și 3 afișe pe pereți, așa cum am văzut că sunt majoritatea muzeelor din orașele mai mici sau mai mari. În niciun caz nu îmi imaginam că voi găsi aici tone de istorie scrisă, tipărită și trecută prin filtrele ziariștilor cunoscuți și mai puțin cunoscuți. Ziarele sunt stocate aici (cele mai vechi fiind din perioada 1900), scandalurile vremurilor, aceleași cu cele de astăzi, după cum ne-a confirmat și Cristina, pamflete, cărți de vizită (printre care și cea a lui Eminescu), almanahuri, calendare… și specificul miros de hârtie veche, pe care îl ador. Acel iz care răsfoiește paginile până regăsește în tine amintirea preferată pe care ți-a dăruit-o biblioteca copilăriei.

Cu ajutorul comunității, al primăriei, precum și al mai multor donații de ziare, poetul și publicistul Petre Stoica a coagulat în Jimbolia singurul muzeu al presei din România. Astăzi, Cristina și câțiva colegi îi continuă misiunea, având grijă de colecția impresionantă și arhivând în continuare cuvintele pe care presa ni le vinde sau ni le dă pe gratis, la un preț pe care îl putem afla răsfoind cu atenție ce s-a scris până acum, studiind realitatea, manipularea sau propaganda de-a lungul zecilor de ani.

Presa, bine sau mai puțin bine intenționată, aruncă în apa vremurilor pietricele pentru a face cerculețe. Efectul se vede în timp, după studii comparative. De aceea, acest muzeu are o capacitate substanțială pentru cei care vor să facă muncă de cercetare în acest domeniu, fie că sunt masteranzi, doctoranzi sau profesori universitari. Ușa muzeului le este deschisă, iar Cristina, alături cu voie bună și cafea. Numai gândul că aș putea citi la cafea (spațiul este prevăzut și o micuță cafenea), dimineața, ziare din 1900 îmi zburlește literele de pe mână.

Mai multe nu vă spun, rămâne să vedeți și să aflați voi la fața locului. Insist doar cu invitația de a-l vizita considerându-l unul dintre cele mai importante muzee din țară.

Una peste alta, a fost o surpriză extrem de plăcută să întâlnesc aici în Jimbolia oameni dedicați și dispuși să se trezească special pentru vizitatorii din weekend, când în mod normal nu ar lucra. Sunt oamenii care fac tot posibilul să creeze un loc mai bun din spațiul care-i înconjoară. Chiar dacă nu îi ajută infrastructura, fondurile de promovare turistică și așa mai departe. Sunt oameni și locuri care nu se plâng și care se încăpățânează să arate că se poate și în România. Iar noi putem contribui cel puțin prin curiozitatea de a le cunoaște și de a-i cunoaște.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s